• Nokia C6-01 cu Symbian^3

    Date: 2011.02.11 | Category: Oferte Telefoane, Telefoane, Telefoane Noi | Tags: ,

    Telefonul Nokia C6-01 de mai jos poate sta într-o clasă aparte, fiind unul din cele mai interesante pe care le-am văzut în ultimul timp de la Nokia. De legăturile cu vechiul C6 nu mai are sens să discutăm deoarece ele nu prea există. Nokia C6-01 a trecut de la Symbian S60 la Symbian^3 vine cu o serie de dotări mai mult decât atractive.

    Nu mi-au plăcut în mod special butoanele laterale ale lui Nokia C6-01. Ele sunt subţiri şi feedback-ul la apăsare nu este foarte bun. Declanşatorul pentru camera foto nu are poziţie intermediară de apăsare, ceea ce ne-a indicat de la început lipsa mecanismului de focalizare. Pe latura de jos a telefonului găsim microfonul, portul microUSB, mufa de 3,5 mm şi cea pentru alimentare, cu un LED alb asociat. Acesta se aprinde atunci când bateria se încarcă. Pe spate, Nokia C6-01 se laudă cu o cameră de 8 MP şi două LED-uri pentru blitz sau iluminare în timpul filmării. Accesul la cardul microSDHC se face prin scoaterea capacului metalic. Slot-ul pentru cartela SIM se află ca de obicei sub baterie.

    Nokia C7 şi C6-01 au foarte multe dotări în comun. Începem cu procesorul ARM 11 la 680 MHz, chipset-ul grafic Broadcomm BCM2727, camera de 8 MP, modulul WiFi 802.11b/g/n, Bluetooth 3.0 şi ecranul de tip AMOLED cu rezoluţia de 360×640 de pixeli. Prima diferenţă între ele este dată însă tot de ecran. C6-01 este dotat cu ceea ce Nokia numeşte ClearBlack display. Vom vorbi despre el mai jos. La capitolul memorie, terminalul de faţă se laudă cu 340 MB pentru stocare, 256 MB RAM şi 1 GB ROM. Prezenţa modulului GPS este ceva de aşteptat de la un astfel de telefon, el putând fi folosit pentru geotagging.

    Pentru cei care nu sunt familiari cu Symbian^3, Nokia C6-01 oferă trei ecrane principale ce pot fi personalizate cu icon-uri şi widget-uri. Printre aplicaţiile preinstalate se numără suita QuickOffice, Adobe PDF, F-Secure Anti-Theft, Zip Manager, Psiloc World Traveler şi Nokia Here and Now. Accesul la Ovi Store este facilitat de aplicaţia preinstalată. Numărul aplicaţiilor compatibile nu este la fel de mare precum cel din App Store sau din Android Market, însă este posibil să găsiţi unele cu funcţionalităţi similare cu cele de care aveţi nevoie. Conectarea la reţelele de socializare se face acum printr-o aplicaţie unitară legată de contul Ovi.

    Multimedia

    Poate că sunt răutăcios, însă Nokia putea să pună pe C6-01 măcar trei butoane pentru controlul melodiilor. Apreciez însă faptul că butonele pentru volum sunt active din orice meniu sau aplicaţie sau atunci când ecranul este blocat. O mică problemă am avut în playerul audio. La sortarea melodiilor, albumele şi artiştii sunt acum puşi la un loc. În aceste condiţii, nu mai poţi să asculţi melodiile unui artist, dacă ai mai multe albume separate ale acestuia, fără să creezi un playlist special. Calitatea ieşirii audio este excelentă şi investiţia într-o pereche de căşti de calitate este cât se poate de justificată.

    Am crezut că Nokia C6-01 are acelaşi senzor foto pe care l-am întâlnit la fratele mai mare C7. M-am înşelat. Nu ştiu de unde au luat acel senzor sau dacă l-au modificat pe cel al lui C7, însă calitatea imaginilor este incomparabilă. Avem un zgomot de imagine puternic chiar şi la setarea Low ISO, iar detaliile se pierd foarte uşor într-o mare ceaţă. Chiar şi în condiţii optime de iluminare imaginile au o tentă de pastel. Dacă sunt micşorate destul de mult (1024×768), pozele vor arăta mai bine, însă nu se mai justifică cei 8 MP ai senzorului. Cele două LED-uri de lângă cameră sunt destul de puternice pentru o distanţă de 1-1,5 m.

    Vezi pret Nokia C6-01