Archive for the ‘Telefoane Noi’ Category
-
Nokia C6-01 cu Symbian^3
Telefonul Nokia C6-01 de mai jos poate sta într-o clasă aparte, fiind unul din cele mai interesante pe care le-am văzut în ultimul timp de la Nokia. De legăturile cu vechiul C6 nu mai are sens să discutăm deoarece ele nu prea există. Nokia C6-01 a trecut de la Symbian S60 la Symbian^3 vine cu o serie de dotări mai mult decât atractive.
Nu mi-au plăcut în mod special butoanele laterale ale lui Nokia C6-01. Ele sunt subţiri şi feedback-ul la apăsare nu este foarte bun. Declanşatorul pentru camera foto nu are poziţie intermediară de apăsare, ceea ce ne-a indicat de la început lipsa mecanismului de focalizare. Pe latura de jos a telefonului găsim microfonul, portul microUSB, mufa de 3,5 mm şi cea pentru alimentare, cu un LED alb asociat. Acesta se aprinde atunci când bateria se încarcă. Pe spate, Nokia C6-01 se laudă cu o cameră de 8 MP şi două LED-uri pentru blitz sau iluminare în timpul filmării. Accesul la cardul microSDHC se face prin scoaterea capacului metalic. Slot-ul pentru cartela SIM se află ca de obicei sub baterie.
Nokia C7 şi C6-01 au foarte multe dotări în comun. Începem cu procesorul ARM 11 la 680 MHz, chipset-ul grafic Broadcomm BCM2727, camera de 8 MP, modulul WiFi 802.11b/g/n, Bluetooth 3.0 şi ecranul de tip AMOLED cu rezoluţia de 360×640 de pixeli. Prima diferenţă între ele este dată însă tot de ecran. C6-01 este dotat cu ceea ce Nokia numeşte ClearBlack display. Vom vorbi despre el mai jos. La capitolul memorie, terminalul de faţă se laudă cu 340 MB pentru stocare, 256 MB RAM şi 1 GB ROM. Prezenţa modulului GPS este ceva de aşteptat de la un astfel de telefon, el putând fi folosit pentru geotagging.
Pentru cei care nu sunt familiari cu Symbian^3, Nokia C6-01 oferă trei ecrane principale ce pot fi personalizate cu icon-uri şi widget-uri. Printre aplicaţiile preinstalate se numără suita QuickOffice, Adobe PDF, F-Secure Anti-Theft, Zip Manager, Psiloc World Traveler şi Nokia Here and Now. Accesul la Ovi Store este facilitat de aplicaţia preinstalată. Numărul aplicaţiilor compatibile nu este la fel de mare precum cel din App Store sau din Android Market, însă este posibil să găsiţi unele cu funcţionalităţi similare cu cele de care aveţi nevoie. Conectarea la reţelele de socializare se face acum printr-o aplicaţie unitară legată de contul Ovi.
Multimedia
Poate că sunt răutăcios, însă Nokia putea să pună pe C6-01 măcar trei butoane pentru controlul melodiilor. Apreciez însă faptul că butonele pentru volum sunt active din orice meniu sau aplicaţie sau atunci când ecranul este blocat. O mică problemă am avut în playerul audio. La sortarea melodiilor, albumele şi artiştii sunt acum puşi la un loc. În aceste condiţii, nu mai poţi să asculţi melodiile unui artist, dacă ai mai multe albume separate ale acestuia, fără să creezi un playlist special. Calitatea ieşirii audio este excelentă şi investiţia într-o pereche de căşti de calitate este cât se poate de justificată.
Am crezut că Nokia C6-01 are acelaşi senzor foto pe care l-am întâlnit la fratele mai mare C7. M-am înşelat. Nu ştiu de unde au luat acel senzor sau dacă l-au modificat pe cel al lui C7, însă calitatea imaginilor este incomparabilă. Avem un zgomot de imagine puternic chiar şi la setarea Low ISO, iar detaliile se pierd foarte uşor într-o mare ceaţă. Chiar şi în condiţii optime de iluminare imaginile au o tentă de pastel. Dacă sunt micşorate destul de mult (1024×768), pozele vor arăta mai bine, însă nu se mai justifică cei 8 MP ai senzorului. Cele două LED-uri de lângă cameră sunt destul de puternice pentru o distanţă de 1-1,5 m.
Vezi pret Nokia C6-01
-
Prezentare Nokia C5-03
Nokia C5-03 este un smartphone de buget ce foloseşte vechea platformă Symbian S60 5th Edition (predecesoarea Symbian^3). Deşi mulţi se vor grăbi să critice o astfel de realizare a finlandezilor, dintr-un punct de vedere obiectiv o astfel de implementare este perfect justificabilă: există destui oameni ce-şi doresc un telefon ieftin care să se conecteze facil la Internet, să aibă un ecran tactil de dimensiuni decente şi să ofere funcţiile multimedia de bază: audio, foto, video. Nokia C5-03 se potriveşte de minune acestora şi, în plus, are un aspect estetic şi un corp uşor ce cântăreşte doar 93 de grame.
Faţa telefonului este dominată de ecranul tactil de 3.2 inch şi 360 x 640 pixeli rezoluţie. Sub el se află trei taste fizice de control, iar deasupra difuzorul pentru convorbiri. Nokia C5-03 nu dispune de cameră secundară pentru apeluri video, deşi conectivitatea HSDPA i-ar fi permis acest lucru.
Spatele găzduieşte, aşa cum era de aşteptat, obiectivul camerei foto. Camera poate realiza imagini la maximum 5 MP rezoluţie şi video VGA la 15 cadre pe secundă. Lipsa autofocusului şi a unui LED flash / blitz pot fi considerate două mici inconveniente.
Pe partea de multimedia, Nokia C5-03 stă cel mai bine la redare audio . Muzica se aude ireproşabil, iar player-ul este unul bine pus la punct, cu toate opţiunile de care ai nevoie: playlist-uri, egalizator şi diverse moduri de redare (shuffle, repeat).
Pe Internet poţi naviga prin HSDPA sau Wi-Fi, dar browser-ul preinstalat este slab optimizat şi foarte greu de folosit. Recomand Opera Mini sau orice altceva. Telefonul include şi aplicaţii dedicate platformelor de socializare, cum ar fi Facebook. Spre deosebire de browser, acestea sunt mult mai bine puse la punct şi le recomand 100% în locul accesării din browser. Pe lângă Facebook, te poţi conecta şi la alte servicii de genul: Hi5, Friendster, MySpace etc. Dacă vrei să vezi clipuri YouTube, există şi în acest caz o aplicaţie specială pentru aşa ceva.
GPS-ul vine în tandem cu Ovi Maps şi merge de minune în Bucureşti şi în oraşele mari. Dacă nu eşti mulţumit de hărţile Ovi, poţi descărca gratuit Google Maps.
Vezi pret Nokia C5-03
-
HTC Desire Z – un Desire HD cu tastatura qwerty
Va vorbeam intr-un articol trecut despre faptul ca HTC va scoate mai multe telefoane anul acesta. Iata unul dintre ele. HTC Desire Z, fratele mai mic al lui Desire HD, are dificila misiune de a oferi tot ce poate fi mai bun la un telefon cu sistem de operare Android, dar într-un pachet mai mic şi mai compact.
Chiar şi într-un format mai compact, Desire Z este încă un telefon cu greutate, sub ecranul cu diagonală de 3.7 inch aflându-se o tastatură QWERTY în toată splendoarea sa, accesibilă prin intermediul unui mecanism cu balama.

Întregul dispozitiv cântăreşte 180 grame, tastatura QWERTY adăugând încă 16 grame celor 164 grame, cât cântărea Desire HD. Desire Z este cu siguranţă un telefon pe care îl vei simţi în buzunar, însă preţul plătit pentru tastatura fizică se va dovedi cu siguranţă unul binemeritat atunci când vei avea de scris mesaje mai lungi.HTC Desire Z vine echipat cu un ecran de touchscreen de 3.7 inch, cu funcţionalitate pinch-to-zoom şi rezoluţie 480 x 800 pixeli, oferind acelaşi spaţiu de lucru ca şi frăţiorul său mai mare, însă condensat pe o suprafaţă mai mică. Lizibilitatea ecranului nu are prea multe de suferit din pricina dimensiunilor mai reduse, excepţia fiind poate doar navigarea paginilor web, unde ochii sunt supuşi unui efort suplimentar pentru desluşirea textului şi aşa foarte mic. Luminozitatea ecranului nu este chiar atât de mare ca la LG Optimus 7 iar contrastul ceva mai redus dă un uşor aspect lăptos imaginii. Unghiurile de vizibilitate sunt însă considerabil mai bune iar culorile mai plăcute şi ceva mai puţin stridente, oferind o experienţă mai odihnitoare pentru ochi.
Camera foto de 5 MP, acompaniată de un flash cu LED, este poziţionată în partea din spate a terminalului, încadrată o ramă cu profil uşor înălţat, menită să asigure un minim de protecţie împotriva zgârieturilor. Din păcate aceasta nu poate compensa pentru lipsa unui mecanism de protecţie a lentilelor, ce ar fi putut împiedica murdărirea obiectivului cu praf şi amprente.
Difuzorul mono este foarte bine camuflat sub o fantă trasată în capacul de aluminiu. Putem spera doar ca sita metalică ce în acoperă nu va avea de suferit în timp de pe urma acumulării de praf.
Desire Z rulează sistemul de operare Android 2.2 (Froyo), oferind în mare aceeaşi interfaţă HTC Sense cu care ne-a obişnuit deja şi modelul Desire HD. Viteza de lucru este un cât se poate de bună, iar timpul de boot al sistemului de operare este mai mic de 5 secunde.
Interfaţa este foarte bogată în opţiuni, contrastând sistemul minimalist abordat de sistemul de operare iOS foloste de Apple iPhone, dar intuitivă şi uşor de acomodat chiar şi pentru începători.Folosit într-un regim intensiv, cu modulul WiFi activat permanent şi aproape două ore de navigare pe internet, autonomia bateriei Li-Ion de 1300 mAh a fost suficientă pentru numai 24 ore, condiţii în care am totalizat mai puţin de 30 minute de apeluri telefonice. Navigarea cu ajutorul hărţilor GPS a redus şi mai mult autonomia, la doar puţin peste 12 ore
-
Anul acesta vor aparea 6 telefoane HTC
HTC ne-a obisnuit sa ascunda multe secrete când vine vorba de planificarea dispozitivelor pentru anul în curs. Aşa că, la început de 2011, compania taiwaneză a lăsat să scape pe Internet o serie de informaţii legate de nu mai puţin de şase smartphone-uri ce urmează să iasă pe piaţă anul acesta.
Denumirile comerciale nu sunt deocamdată cunoscute, dar acest lucru contează mai puţin. Ceea ce contează este că ne putem forma o idee despre linia pe care merge HTC – în mare, fără mari surprize pe partea de design. Notăm lipsa totală a butoanelor frontale în cazul unui dispozitiv (vezi imaginea de mai jos), în rest aceleaşi forme specifice HTC.
Telefoanele din imaginile de mai jos pot fi uşor confundate cu anumite modele deja existente pe piaţă: Desire, HTC 7 Mozart, Wildfire ş.a.m.d.
Cât priveşte specificaţiile, nici aici nu vom întâlni lucruri incredibile: majoritatea vor rula OS Android 2.3, dar va exista şi un model pe Brew Platform şi, deocamdată la nivel de zvon, un dispozitiv tablet cu Android 3.0 Honeycomb.
Vezi preturi telefoane HTC
-
Samsung Galaxy S2 isi face aparitia pe piata cu un ecran Super AMOLED Plus
Samsung Galaxy S2, urmaşul actualului Galaxy S, vine cu procesor dual-core şi ecran Super AMOLED Plus.
Galaxy S2 nu este primul telefon echipat cu un astfel de ecran, Samsung folosind deja tehnologia Super AMOLED Plus şi pentru ecranele modelelor Infuse 4G şi 4G LTE, ambele prezentate în această lună la Consumer Electronics Show (CES).
Samsung Galaxy S2 va fi livrat cel mai probabil împreună cu sistemul de operare Android 2.3 (Gingerbread), rulat cu ajutorul unui procesor dual-core, probabil chiar modelul Samsung Orion, bazat pe un nucleu ARM CORTEX A9 la 1GHz.
Platforma Samsung Orion poate fi adaptată pentru dispozitive smartphone, tablete şi chiar sisteme netbook, având de partea sa un set impresionant de facilităţi şi de până la cinci ori mai multă performanţă 3D decât ultima generaţie de procesoare a companiei. Samsung Orion oferă suport nativ pentru interfaţa HDMI 1.3a şi receptor GPS, dotări pe care le putem regăsi şi în modelul Galaxy S2, alături de suportul pentru tehnologia Near Field Communication (NFC), prezentă deja în telefonul Google Nexus S.
Din păcate pentru informaţii concrete şi un anunţ oficial din partea companiei va trebui să aşteptăm până la Mobile World Congress 2011, ocazie cu care vom putea admira în detaliu şi noul Samsung Galaxy S2.
-
LG Optimus 2X P990 smartphone cu procesor dual core
LG Optimus este primul producător major care intră pe piaţă cu un smartphone cu procesor dual core, ai tot dreptul să te lauzi. Asta face şi LG cu terminalul Optimus 2X P990. Despre el am scris deja la începutul lunii trecute şi clipul promoţional de mai jos nu face altceva decât să confirme informaţiile pe care le aveam.
Terminalul, cunoscut iniţial sub numele de cod LG Star, este dotat cu un ecran de 4″ în spatele căruia se află un procesor ARM Cortex 9 dual core la 1 GHz şi un chipset Nvidia Tegra 2. Acesta din urmă este capabil să redea video la rezoluţie full HD atât pe ecranul unui LCD TV, prin intermediul unui cablu HDMI, cât şi pe ecranul telefonului, o facilitate cunoscută sub numele de HDMI mirroring. Chiar şi jocurile pot fi rulate în acelaşi timp pe LCD TV şi pe terminal, accelerometrul acestuia din urmă fiind folosit pentru controlul lor.
Vezi preturi telefoane LG
-
HTC Desire Z – un Desire HD cu tastatură QWERTY
Se spune despre HTC Desire Z, fratele mai mic al lui HTC Desire HD , ca ar avea dificila misiune de a oferi tot ce poate fi mai bun la un telefon cu sistem de operare Android, dar într-un pachet mai mic şi mai compact.
Încă de la primul contact, Desire Z dă impresia unei construcţii robuste şi durabilă, pentru care s-au folosit numai materiale de cea mai bună calitate, începând cu plasticul rezistent la amprente şi finisat într-o nuanţă de gri şi terminând cu rama din aluminiu şlefuit ce înconjoară ecranul de 3.7 inc
Tastatura QWERTY este acţionată printr-un mecanism cu două balamale solide din aluminiu, ce dau o mişcare uşor circulară pe măsură ce ecranul este trecut peste tastatură. Mecanismul nu este chiar fără cusur, fiind mult prea uşor de acţionat şi cu un sistem de balamale ce nu devine rigid după ce extindem tastatura, ecranul având tendinţa de a oscila atunci când apăsăm interfaţa tactilă.

HTC Desire Z vine echipat cu un ecran de touchscreen de 3.7 inch, cu funcţionalitate pinch-to-zoom şi rezoluţie 480 x 800 pixeli, oferind acelaşi spaţiu de lucru ca şi frăţiorul său mai mare, însă condensat pe o suprafaţă mai mică. Lizibilitatea ecranului nu are prea multe de suferit din pricina dimensiunilor mai reduse, excepţia fiind poate doar navigarea paginilor web, unde ochii sunt supuşi unui efort suplimentar pentru desluşirea textului şi aşa foarte mic. Luminozitatea ecranului nu este chiar atât de mare ca la LG Optimus 7 iar contrastul ceva mai redus dă un uşor aspect lăptos imaginii. Unghiurile de vizibilitate sunt însă considerabil mai bune iar culorile mai plăcute şi ceva mai puţin stridente, oferind o experienţă mai odihnitoare pentru ochi.Camera foto de 5 MP, acompaniată de un flash cu LED, este poziţionată în partea din spate a terminalului, încadrată o ramă cu profil uşor înălţat, menită să asigure un minim de protecţie împotriva zgârieturilor. Din păcate aceasta nu poate compensa pentru lipsa unui mecanism de protecţie a lentilelor, ce ar fi putut împiedica murdărirea obiectivului cu praf şi amprente.
HTC Desire Z a trebuit să se mulţumească din păcate cu un procesor ceva mai slab, tactat la doar 800MHz, spre deosebire de modelul Desire HD care a beneficiat de un model la 1GHz. Avem totuşi parte de o cantitate respectabilă de 512MB memorie RAM şi 1.5GB memorie ROM pentru aplicaţii.
Lista de accesorii cuprinde un modul GPS, accelerometru, compas digital, senzor de proximitate şi senzor de lumină ambientală, dar şi un modul radio FM.
Pentru partea de comunicare avem un modul WiFi 802.11 b/g/n, modul Bluetooth 2.1 + A2DP, conectivitate GPRS, EDGE şi 3G, cu viteze de până la 14.4Mbps.
Platforma software
Desire Z rulează sistemul de operare Android 2.2 (Froyo), oferind în mare aceeaşi interfaţă HTC Sense cu care ne-a obişnuit deja şi modelul Desire HD. Viteza de lucru este un cât se poate de bună, iar timpul de boot al sistemului de operare este mai mic de 5 secunde.Media player-ul pune la dispoziţie o interfaţă foarte bine finisată şi ornată cu pozele de copertă pentru albumele achiziţionate. Este oferit suport pentru sortarea listelor de melodii şi organizarea acestora în playlist-uri, iar pentru melodiile din listă avem la dispoziţie chiar şi o opţiune pentru scanarea automată a videoclip-urilor disponibile pe YouTube. Modulul radio FM a dat rezultate bune, calitatea recepţiei fiind excelentă.
În ceea ce priveşte redarea formatelor video, HTC Desire Z suportă fişiere comprimate MPEG-4 şi H.264, inclusiv la rezoluţie HD.
La un regim de utilizare mai conservator, cu modulul WiFi şi GPS activate doar atunci când sunt absolut necesare şi limitarea la nu mai mult de 30 minute navigare GPS sau internet, autonomia bateriei poate depăşi cu uşurinţă pragul de trei zile.
Accesorii
HTC Desire Z este livrat împreună cu un card microSD de 8GB şi setul obişnuit de accesorii: încărcător cu port pentru cablu de date, căşti cu funcţie hands-free, manual de utilizare şi cablu de date.
Vezi pret HTC Desire HD
-
Vezi 5 super telefoane care înregistrează video HD
Aceste telefoane te fac sa nu-ţi mai dai seama care este diferenţa dintre o cameră video şi un telefon mobil dotat cu funcţii de înregistrare video. Vezi cinci super telefoane care înregistrează video high definition (HD), cu o fidelitate mai aproape de realitate decât niciodată. Pentru toti iubitorii de gadgeturi le-am adus se sarbatori la magazinul de telefoane mobile 123gsm.
1. iPhone 4 înregistrează videoclipuri la o rezoluţie de 1280×720, cu o rată de 30 de frame-uri pe secundă. Filmele sunt înregistrate în format .MOV.
Vezi pret iPhone 4
2. LG E900 Optimus 7LG E900 Optimus 7 poate înregistra imagini video în trei standarde: QVGA, VGA or 720p. Camera video porneşte automat cu setarea VGA.
3. Samsung S8500 WAVE
Samsung Wave înregistrează imagini video la o rată de 30 de frame-uri pe secundă şi la o rezoluţie de 1280×720 de pixeli.
Fişierele au o rată scăzută de compresie, ceea ce face ca mărimea fişierului video să fie destul de mare. Spre exemplu, un fişier video de 15 secunde ocupă în jur de 20 MB.Vezi pret Samsung S8500 Wave .
4. Nokia N8
Nokia N8 poate înregistra imagini video la o rezoluţie de 1280×720 de pixeli, la o rată de 25 de frame-uri pe secundă.
Există telefoane, precum Samsung S8500 Wave, care filmează la o rată de 30 de frame-uri pe secundă, dar ăsta n-ar fi un impediment pentru Nokia N8. Să nu uităm că filmele din cinematografe sunt înregistrate la o rată de 24 de frame-uri pe secundă şi nu s-a plâns nimeni până acum de acest lucru.
Utilizatorii Nokia N8 se pot folosi de zoom-ul digital de 3x atunci când înregistrează videoclipurile.
Sunetul videoclipurior înregistrate cu Nokia N8 este stereo.
Vezi pret Nokia N8
5. Sony Ericsson XPERIA X10
XPERIA X10 înregistrează video la o rată de 24 de frame-uri pe secundă, 1024×720 de pixeli. Videoclipurile sunt înregistrate în format .MP4, iar sunetul este AAC.
Vezi pret Sony ERicsson Xperia X10
-
Samsung Nexus S – un nou Google Phone
După multe zvonuri şi îndelungi aşteptări, Nexus S, telefonul produs de Samsung a fost în sfârşit confirmat de Google drept reprezentantul noii generaţii Google Phone.
Acest vârf de gamă al telefoanelor cu sistem de operare Android este succesorul lui HTC Nexus One un smartphone revoluţionar la vremea lansării, ce a fost un adevărat deschizător de drumuri pentru Google. La fel ca şi prima versiune, Nexus S este livrat împreuna cu o versiune nemodificată de Android 2.3 (Gingerbread), fără obişnuitul pachet de aplicaţii preinstalate şi interfaţa personalizată cu care ne-au obişnuit marii distribuitori OEM şi operatorii reţelelor de telefonie mobilă.
Spre deosebire de predecesorul său, Nexus S nu a fost construit chiar de la zero, Google colaborând cu Samsung pentru a crea un telefon care sa înglobeze cele mai apreciate calităţi din seria de dispozitive smartphone a companiei, ce include printre altele şi modelul Galaxy S.
Nexus S, noul Google Phone, este echipat cu un ecran Super AMOLED “Contour Display” de 4 inch. Denumirea “Contour Display” ascunde folosirea unui geam de sticlă pentru protejarea ecranului, a cărui formă urmează conturul carcasei. Ecranul capacitiv cu rezoluţie 480 x 800 pixeli atinge o densitate de 235ppi şi este acoperit de un finisaj ce nu reţine amprentele, promiţând a fi un bun companion pentru navigarea paginilor web.
-
Nokia X2-01 cu tastatura qwerty
Nokia X2-01 este un telefon pentru fanii reţelelor de socializare şi mesagerie text.
Pentru asta vine echipat cu tastatură QWERTY şi un pachet de aplicaţii pentru conectare la reţeaua de socializare Facebook. Putem vedea actualizările şi mesajele de status ale prietenilor direct din ecranul de întâmpinare şi putem răspunde postând poze obţinute cu ajutorul telefonului, sau prin schimbarea mesajului de status.
Nokia X2-01 este şi un telefon multimedia, ce include un media player, modul Radio FM şi oferă acces la serviciul Ovi music, pentru descărcarea de melodii contra cost. Mai putem accesa şi magazinul Ovi Store, de unde putem cumpăra noi aplicaţii pentru extinderea funcţionalităţii telefonului.
Colecţia de melodii poate fi salvată pe card de memorie micro SD , telefonul acceptând capacităţi de stocare de până la 8GB.
Din păcate camera foto este limitată la rezoluţie VGA, însă pentru preţul plătit suntem recompensaţi cu un ecran QVGA de 2.4 inch, numai bun pentru scrierea mesajelor text.Modelul X2-01 este adresat utilizatorilor cu un buget limitat, fiind de altfel şi un bun candidat pentru includerea în ofertele de abonamente ale operatorilor de telefonie mobilă.
Vezi preturi telefoane Nokia.
Blogroll
- Laptopuri
- Lentile de contact cosmetice
- Rochii
- Telefoane
- Telefoane APPLE
- Telefoane BLACKBERRY
- Telefoane HTC
- Telefoane LG
- Telefoane MOTOROLA
- Telefoane NOKIA
- Telefoane SAMSUNG
- Telefoane Second Hand
- Telefoane SONY-ERICSSON
- Totul despre rochii | Moda 2010
Tags
| M | T | W | T | F | S | S |
|---|---|---|---|---|---|---|
| « Dec | ||||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
| 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
| 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
| 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
| 27 | 28 | 29 | ||||











